Mă întreb adesea ce ar spune copila de odinioară despre adultul care sunt acum. Oare m-ar fi îmbrățișat și mi-ar fi spus că este mândră de persoana care am devenit sau m-ar fi privit cu indulgență și mi-ar fi spus că se poate și mai bine? Oare mi-ar fi aprobat hotărârile pe care le-am luat de-a lungul timpului sau mi-ar fi atras atenția că am luat decizii pripite în anumite situații?
Cu siguranță, viața mea de acum este total diferită de cea pe care mi-am imaginat-o pe când eram doar o copilă.
Sunt momente când simt că zilele trec grăbite, agitate, că mereu se derulează genul acela de zile despre care nu-ți mai aduci aminte peste un timp, dar care lasă dâre adânci de oboseală pe chip. Zile care te secătuiesc de vlagă, care nu te lasă deloc să te bucuri de ce este în jurul tău, de transformările spectaculoase ale naturii sau pur și simplu de miracolul că suntem în viață. Mi se întâmplă uneori, în acest iureș al vieții, să observ că unii pomi au frunzele îngălbenite, dar eu să nu-mi aduc aminte când i-am văzut înmuguriți sau când au înflorit.
Mai ales în astfel de momente, simt cât de important este să ai pe cineva alături, să ai un om care să-ți zâmbească și să-ți spună că totul va fi bine, care să te încurajeze sau care să te susțină în tot ce ți-ai propus. Genul acela de om care îți spune că este și el, la rândul lui, prea ocupat și că nu are timp să se ocupe de tot ce ai lăsat tu nerezolvat, dar care tace și face, iar la sfârșitul zilei ți-a rezolvat o sută de probleme plus una. Genul acela de om care știe să aducă primăvara în casă, dacă tu este prea ocupată și nu o observi pe cea de afară. Genul acela de om care ți-a jurat că îți va fi alături la bine și la rău, iar acum chiar se ține de cuvânt.
Poate că, în anumite privințe, am luat deciziile potrivite, iar copila de odinioară nu ar fi dezamăgită.
De fapt, cred că acea copilă blândă de odinioară m-ar fi întrebat la un moment dat de ce sunt așa de aspră cu mine uneori și de ce nu văd că, totuși, am realizat mai multe decât mi-am propus. Mi-ar fi spus că se bucură că am încercat tot timpul să evoluez, să devin o variantă mai bună a mea. Mi-ar fi spus să nu mai caut minusurile sau partea goală a paharului sau poate că mi-ar fi spus să încerc să mă vindec de amintirile care mă dor.
Copila de odinioară ar fi fost îngăduitoare cu mine, chiar dacă i-am schimbat planurile și ar fi apreciat realizările de acum, pentru că tot ce și-a dorit cu adevărat este că eu să fiu fericită.
