Noi, femeile, ne dorim întodeauna ceea ce nu putem avea la un moment dat. Bunăoară, cazul meu: întotdeauna zăresc în vitrina magazinelor pantofii mult visaţi tocmai atunci când cardul meu este gol-goluţ, nu la început de lună, când încă nu am probleme cu bugetul alocat cumpărăturilor “strict feminine”.
Aproape întotdeauna am senzaţia că prăjiturile cu cremă de vanilie pe care tocmai le-am cumpărat nu sunt la fel de bune precum cele cu cremă de ciocolată. Bine, în situaţia aceasta, rezolv repede dilema, pentru că de regulă mă întorc şi le cumpăr şi pe celelalte. Până ce le mănânc, ţin în frâu regretele că sunt prea pofticioasă, apoi, bineînţeles, mă învinovăţesc că nu pot rezista ispitei şi iar mă îngraş. Mă critic… şi nu prea mă critic, pentru că data viitoare iar plec din cofetărie cu două cutii pline cu prăjituri delicioase.
Aşa şi cu căsătoria. Multă vreme am făcut parte din clubul burlăciţelor care îşi doreau să-şi pună pirostriile. De fapt, nu ştiu dacă îmi doream neapărat să mă căsătoresc – îmi era de ajuns că iubesc şi sunt iubită – însă cu siguranţă nu mai voiam să aud iar şi iar „Tu când ai de gând să intri în rândul lumii?”, de parcă numai eu eram pe contrasens, iar toate celelalte femei care purtau verighetă pe deget mergeau … în rândul lumii. După ce m-am căsătorit, au început să-mi adreseze alte întrebări, cum ar fi „Tu când ai de gând să faci un copil?”, aşa că mi-am dat seama că „lumea” nu va fi niciodată mulţumită în totalitate, că întotdeauna va exista un „ Tu când…?”.
Una peste alta, iată-mă la casa mea, cu soț, copil şi cu ce mai trebuie pe lângă. Mulțumită? Pe deplin!
Cum era înainte de căsătorie?
Știu că nu aveam nevoie de ceas. Știu că puteam să vin acasă la orice oră vreau, puteam să hoinăresc relaxată prin magazine, fără nicio grijă, dar mai știu și faptul că, de îndată ce intram în casă, mă cuprindea o mare deznădejde, o senzație acută de singurătate.
Ştiu că nu aveam probleme cu kilogramele în plus. Mâncam doar ce pofteam, iar bucătăria era mai degrabă o altă încăpere din casă, nu un spaţiu destinat artei culinare. Acum, trebuie să ţin cont şi de ce îşi doresc ceilalţi, iar, de cele mai multe ori, „mă sacrific” dacă rămâne o porţie în plus. A nu se înţelege că sunt durdulie, dar nici nu mai am 57 de kilograme cum aveam odinioară. Nu mă plâng, oricum “gura lumii” spunea că sunt prea slabă.
Știu că niciodată nu mi s-a întâmplat să îmi doresc foarte, foarte mult o anumită pereche de pantofi și să nu reușesc să mi-o cumpăr. E adevărat, acum renunţ, uneori, la o pereche de pantofi pe care o râvnesc, în favoarea băieţelului meu care îşi doreşte foarte mult o anumită jucărie. Tot atât de adevărat este că înainte purtam foarte rar balerini și foarte des pantofi cu toc, în timp ce acum port extrem de rar pantofi cu toc și foarte des pantofi comozi, pentru a fi în stare să țin ritmul cu băiețelul meu de patru ani. Poate pentru alte femei aceste mici renunţări sunt, de fapt, nişte sacrificii enorme, dar nu şi pentru mine. Ştiu că pentru toate e un timp în viaţa asta. Acum, pentru mine e timpul să alerg după copilul meu cel energic, iar la un moment dat, când el va creşte şi va deveni independent, probabil că va veni iar timpul să îmi cumpăr câte perechi de pantofi cu toc voi dori.
Aşa că, dacă te căsătoreşti doar pentru a intra în rândul lumii, mai bine nu o face! În cazul acesta, căsătoria este o capcană. Curând, îţi vei da seama că trebuie să renunţi la foarte multe lucruri şi nu ştiu dacă eşti capabilă să accepţi aceste schimbări din viaţa ta. Dar, dacă te căsătoreşti pentru că iubeşti şi eşti iubită, pentru că simţi că acesta este pasul următor, pasul firesc în viaţă – aşa cum am simţit eu când am spus da – ai toate şansele să fii fericită şi să nu consideri o corvoadă toate schimbările care intervin în viaţa ta.
