Sunt momente când am senzaţia că am uitat cum este să fii fericită cu adevărat. Fericită, aşa cum eram atunci când, copilă fiind, simţeam în îmbrăţisarea părinţilor mei ce reveneau acasă, după o zi istovitoare la serviciu, un dor nespus, o iubire fără margini. Fericită, aşa cum eram atunci când, copilă fiind, primeam cadou cea mai ieftină păpuşă, dar care pentru mine valora enorm, pentru că îmi era oferită cu multă dragoste. Probabil că am uitat această senzaţie de fericire deplină undeva, acolo, printre îmbrăţisările părinteşti sau printre jucăriile copilăriei…
Suntem din ce în ce mai zgârciţi cu timpul nostru liber sau cu timpul petrecut alături de familie, pentru că îl dedicăm carierei sau goanei după bani. Dar oare suntem fericiţi aşa? Suntem măcar mulţumiţi? Cu toţii ştim, în adâncul sufletului, că adevărata fericire – nu cea temporară, iluzorie – nu are legătură cu ceea ce posedăm – case, maşini, obiecte sau haine scumpe -, ci este o stare de bine, declanşată de o dragoste reciprocă, de o vorbă bună, de zâmbetul copilului nostru etc. Fericirea aceasta este determinată de persoanele care ne înconjoară, nu de bunurile materiale pe care le posedăm sau pe care tânjim să le posedăm. Noi putem să ne facem propriul rai, dar pur şi simplu nu vrem. Îl ocolim, îl evităm, îl căutăm acolo unde nu-l vom găsi niciodată.
De cele mai multe ori, fericirea este o alegere. Depinde, în mare măsură, de noi, de felul în care ne construim viaţa, dacă ne dorim să atragem fericirea sau nu, dacă adoptăm o atitudine pozitivă sau alegem să ne luptăm permanent cu morile de vânt. Depinde de noi dacă alegem să fim recunoscători pentru ceea ce am primit în viață sau ne concentrăm asupra eșecurilor, asupra aspectelor negative.
Se spune că sportivii care câştigă o medalie de bronz sunt mai fericiţi decât cei care câştigă o medalie de argint. De ce? Pentru că sportivii care au primit medalia de argint se concentrează asupra faptului că au ratat medalia de aur, pe când cei care au primit medalia de bronz sunt recunoscători, pentru că puteau avea neșansa de a nu primi nicio medalie.
Fericirea înseamnă, poate, să ne concentrăm asupra prezentului şi să fim recunoscători pentru ceea ce avem.
Adevărata fericire nu înseamnă să avem TOT ce vrem sau să ne îndeplinim TOATE dorințele. Pesemne că adevărata fericire înseamnă să apreciem „puținul” atât de preţios pe care îl avem în viață: sănătate, familie, pace interioară. Fericirea nu înseamnă să ne facem griji sau planuri, ci să ne bucurăm de lucrurile simple: de o melodie frumoasă, de un răsărit de soare, de o conversaţie plăcută, de un copac înflorit, de un film bun.
