Pe măsură ce trece timpul, înveţi că, din când în când, trebuie să faci curăţenie în casa sufletului şi să dai la o parte dezamăgirile, eşecurile, frustrările, neîmplinirile, ca să faci loc fericirii.
Pe măsură ce trece timpul, îţi dai seama că unele relaţii se prăfuiesc şi că ar fi cazul să ai mai multă grijă de ele.
Pe măsură ce trece timpul, înveţi că nu e bine să-i reţii pe oamenii care vor să plece din viaţa ta, pentru că astfel faci loc altor oameni care își doresc din tot sufletul să fie alături de tine, nu numai la bine, ci și la rău.
Pe măsură ce trece timpul, realizezi că anumite încercări de a schimba comportamentul unor persoane sunt de prisos şi că nu degeaba se spune ca lupul îşi schimbă părul, da’ năravul, ba.
Pe măsură ce trece timpul, realizezi că unii oameni au o adevărată colecție de măști în spatele cărora ascund un suflet hâd.
Pe măsură ce trece timpul, descoperi că rănile sufletului pot să te doară mai profund decât rănile trupului.
Pe măsură ce trece timpul, înveţi că sunt momente în viaţă când, oricât te-ai strădui, nu poţi stăvili ura sau iubirea, nu poţi să pui zăgaz inimii şi cătuşe sufletului.
Pe măsură ce trece timpul, îţi dai seama că totul în viaţă se întoarce – la un moment dat, poate când te aştepţi mai puţin – ca un bumerang.
Pe măsură ce trece timpul, ar fi bine să înveţi că, dacă eşti femeie şi simţi că îmbătrâneşti, trebuie să te reinventezi, nu să te remodelezi.
Pe măsură ce trece timpul, după ce te străduiești să strângi, să acumulezi, să ai cât mai mult, din ce în ce mai mult, înveți că, de fapt, oamenii au nevoie, în primul rând, de alţi oameni, de iubirea şi devotamentul lor.
Pe măsură ce trece timpul, îți dai seama că, uneori, familia reprezintă unicul refugiu, atunci când vrei să-ți adăpostești sufletul.
Pe măsură ce trece timpul, realizezi că există nu numai o vreme a nebuniilor, ci există şi o vreme a regretelor.
Pe măsură ce trece timpul, realizezi că – vrei, nu vrei – anii se numără descrescător.
Pe măsură ce trece timpul, îți dai seama că Dumnezeu este singurul tău aliat.