„Niciodată nu este prea târziu să-ți transformi visul în realitate.“

Despre alegeri în viaţă

de

Am citit la un moment dat o parabolă care mi-a plăcut tare mult, despre un om ce era foarte supărat, întrucât perele din pomul pe care îl îngrijise el o vară întreagă nu erau aşa cum îşi dorise, zemoase şi gustoase, și el voia să schimbe cumva fructele, nu să îngrijească mai bine rădăcinile pomului.  Morala era că, dacă viața noastră nu este așa cum ne-am dori, trebuie să ne uităm la rădăcini, trebuie – în primul rând – să facem schimbări în felul cum gândim sau cum acţionăm în diferite circumstanţe.

Recent, m-am întâlnit cu o prietenă din perioada facultăţii, iar experienţa ei de viaţă m-a impresionat foarte mult. Nu o mai văzusem de aproape o jumătate de an, iar metamorfoza ei era uimitoare. Slăbise cel puţin 8 kg, îşi schimbase radical nuanţa părului, renunţase la hainele ei de doamnă serioasă şi, mai ales, la serviciul stresant, care nu-i aducea nicio satisfacție. Dar nu asta mă surprindea, ci faptul că era mai tot timpul cu zâmbetul pe buze. Nu părea fericită, era fericită. Toate aceste transformări exterioare erau o consecință a schimbării modului în care se raporta la situațiile, evenimentele și oamenii din viața ei.

Ne-am revăzut într-o dimineaţă friguroasă de iarnă, la cafeneaua de la colţ, ca să-mi povestească, pe îndelete, ce schimbări au intervenit în viaţa ei în ultimul timp. Aceeaşi cafenea în care altădată îmi mărturisea, cu lacrimi în ochi, că nu mai suportă ca oamenii să intre cu bocancii în viaţa ei, că nu mai suportă sfaturile sau întrebările iscoditoare ale unor cvasinecuoscuţi – vecini pe care de-abia îi cunoaştea, colegi pe care nu îi întâlnea decât în lift, la venire şi la plecare. A fost nefericită, până când și-a dat seama că nu-și trăia viața așa cum dorea ea, ci aşa cum se așteptau ceilalți de la ea.

Era atât de preocupată să le facă pe plac celorlalți, încât aproape că pierduse controlul asupra propriei vieți. Pe de altă parte, frica de schimbare, de necunoscut, o ţinea pe loc, îi paraliza orice iniţiativă. La un moment dat, şi-a imaginat că este bătrână şi că regretă că nu a făcut nici pe jumătate din cât şi-ar fi dorit să facă de-a lungul vieţii. Atunci, şi-a propus să facă neapărat o schimbare în viața ei.

Totul a început în ziua în care s-a hotărât să demisioneze de la locul de muncă. Şi-a dat seama că muncea prea mult, era stresată enorm, dar nu avea curajul să facă acest pas, de teama că va fi criticată de familie sau de cunoscuţi, fiindcă renunţă la un serviciu pe care alţii şi l-ar fi dorit din tot sufletul, neştiind cu adevărat ce sacrificii presupune. Acum, se angajase ca bibliotecară, un job temporar, nu foarte bine remunerat, dar care îi aducea o foarte mare satisfacție, întrucât avea în sfârșit timp să citească și să uite de stresul ultimilor ani.

Apoi, a renunțat la oameni. La anumiți oameni,  simpli spectatori ai vieţii ei, care nu o sunau decât atunci când aveau nevoie de ea, oameni care o criticau permanent, oameni care o puneau mereu pe ultimul loc, oameni care îi puneau bețe în roate de fiecare dată când ea avea o inițiativă, oameni care o bârfeau de câte ori aveau ocazia, adică oameni care intrau cu bocancii în viața ei. Avea nevoie să facă loc în viața ei altor oameni de la care poate să învețe ceva, oamenilor care să o ajute să evolueze, nu să involueze.

Îmi mărturisea că nu-și schimbase nuanța părului ani în șir, pentru că i se spusese adesea că o nuanță mai închisă sigur o va îmbătrâni. Nu făcuse jogging, deși i-ar fi plăcut foarte mult, pentru că i se atrăsese atenția la un moment dat că, la vârsta ei, pare caraghioasă dacă aleargă singură prin oraș, la ore matinale. De fapt, îi fusese teamă de reacţia celor din jur, de gura lumii care găseşte mereu ceva de cârcotit, de judecat, de blamat.

De prea mult timp îşi încuiase, într-un ungher al sufletului, micile sau marile dorinţe, iar acum, cu paşi mărunţi, cu multă perseverenţă, se străduia să renunţe la ceea ce îi provoca nefericirea şi, pe de altă parte, învăţa cum să facă loc în viaţa lucrurilor mărunte care o fac cu adevărat fericită.

Viaţa fiecăruia dintre noi nu este altceva decât o multitudine de alegeri. Ce facem când ajungem la o răscruce? Ce facem când ajungem într-o fundătură? Stăm și ne plângem de milă sau alegem schimbarea?

Categorii:
Alegeri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *