„Niciodată nu este prea târziu să-ți transformi visul în realitate.“

Femei care ştiu să lupte

de

Înainte de a-mi judeca viaţa, înainte de a vorbi despre mine, încalţă-te cu pantofii mei şi parcurge drumurile pe care le-am parcurs eu. Trăieşte-mi durerile, îndoielile, bucuriile. Trăieşte-mi anii pe care i-am trăit şi cazi acolo unde am căzut eu, şi ridică-te, aşa cum am făcut eu –  Luigi Pirandello

Am o prietenă care a devenit mamă destul de târziu, la o vârsta la care alte femei se pregătesc să îşi trimită copiii la facultate. Mi-a mărturist, la un moment dat, că au fost persoane care au acuzat-o că a avut alte priorităţi, că a pus cariera pe primul loc şi că, din cauza aceasta, nu a avut copii mai devreme. Apoi, alţii au acuzat-o că a vrut „să îşi trăiască tinereţea”, că a fugit de responsabilităţi.

Mâhnirea din vocea ei, tristețea acestei confesiuni mi-au anihilat orice intenție de a o întreba care a fost, totuși, cauza amânării acestui moment, însă ea, probabil din dorința de a se elibera, de a scăpa de povara unor gânduri nemărturisite, mi-a povestit că, înainte de a da naștere fetiței, a pierdut două sarcini. „Știi – mi-a spus cu lacrimi în ochi – aș fi putut să am trei copii acum, nu unul, dar nu a fost alegerea mea… Mi-a fost atât de greu să mă ridic, să găsesc puterea de a merge mai departe, dar dorinţa de a-mi strânge în braţe propriul copil, bulgărele meu de lut, m-a determinat să lupt şi să las în urmă toate nefericirile”.

***

Nu putem face lucruri mari pe acest Pământ. Putem face numai lucruri mici, cu multă dragoste – Maica Teresa

De-abia o zăreşti la capătul culoarului lung şi îngust al spitalului. Nici n-ai zice că este medic, dacă n-ai vedea stetoscopul de la gâtul ei. E mignonă, plăpândă, are tenul aproape la fel de alb ca halatul pe care îl poartă, însă când începe să vorbească, îţi dai seama că ai ajuns pe mâini bune, că nu trebuie să-ţi mai fie teamă de ce se va întâmpla de acum încolo. Are o voce autoritară şi, paradoxal, în acelaşi timp, blândă. Aveai nevoie de cineva ca ea, aveai nevoie ca, în aceste momente de cumpănă, să-ţi spună că nu e nimic grav, că mai există o speranţă. Te întrebi când are timp să se odihnească pentru că, de fiecare dată când tu deschizi ochii, această femeie – îngerul tău păzitor – este acolo.  Îţi pune mâna pe frunte, îţi alină durerea cu poţiunile ei magice şi te încurajează în permanenţă. Dacă nu era ea, dacă nu ar fi lupat pentru tine, tu, probabil, nu mai erai acum.

***

Sunt lacrimi aşa de grele şi de fierbinţi, încât ochii nu le pot plânge, ele zac în inimă arzând-o – Nicolae Iorga

Când toată lumea se pregătea de marea petrecere dintre ani, Ioana a primit vestea cumplită că soţul ei nu mai este, că a pierit într-un accident stupid. Un şofer, care se grăbea spre casă, a intrat pe contrasens şi a izbit cu putere maşina în care se afla soţul său. Într-o clipă, viaţa ei a luat o altă întorsătură.

La început, au încurajat-o, au răscolit amintiri alături de ea, i-au oferit un umăr pe care să plângă. Anii au trecut, totul e dat uitării, iar acum nimeni nu o mai întreabă dacă se descurcă singură sau dacă simte nevoia unei încurajări.

Cine este ea pentru ceilalţi? O văduvă cu un copil. De fapt, ea este o femeie puternică, o luptătoare care a ales să nu se dea bătută. Când simte că problemele o doboară, se gândește la copilul ei, la viitorul lui și astfel găsește puterea să meargă mai departe.

 

 

Categorii:
Femei puternice

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *