Pe parcursul vieţii, am trăit de foarte multe ori senzaţia că nu pot să îmi îndeplinesc anumite aspiraţii, că unele uşi, pe care anumite femei le-au deschis cu atâta uşurinţă, rămâneau blocate pentru mine. Aşteptam în faţa uşilor respective visând cu ochii deschişi, sperând că voi avea şansa de a trece şi eu pragul lor, cât mai curând. Mi-am dorit să am prilejul de a călători peste mări şi ţări. Mi-am dorit să mă căsătoresc devreme. Mi-am dorit să fiu mamă cât mai devreme. Mi-am dorit să am o casă, o carieră. Aproape toate au venit târziu în viaţa mea…
Priveam cu invidie către toate acele femei care păreau că posedă cheia universală a tuturor uşilor, sau cel puţin aşa îmi imaginam eu. Pentru că aveam impresia că dincolo de aceste uşi zăvorâte se află edenul dorinţelor realizate, încercam să le forţez. Toate strădaniile mele erau în zadar.
Uneori, chiar ignoram anumite uşi sau ferestre care se deschideau instantaneu în calea mea, pentru că eram prea preocupată, obsedată aş zice, să dechid uşile ce mi se trânteau în nas. La început, băteam insistent, apoi mă agăţam pur şi simplu de clanţă, trăgeam cu putere de ea…irosind mii şi mii de momente preţioase din viaţa mea. Pentru mine, uşile respective rămâneau zăvorâte. Din când în când, unele uşi se deschideau, dar nu ca să pot intra eu, ci ca să iasă unele femei. Unele păreau că evadează, păreau că se simt eliberate de o anumită povară, altele păreau că ascund suferinţe ce nu mai pot fi tămăduite nicicum. Păreau că vor să pună un lacăt trainic şi să arunce cheia într-un hău, pentru a nu mai fi tentate să le calce pragul vreodată.
Probabil că anumite uşi ar trebui să aibă neapărat un vizor, că să vedem că, uneori, „dincolo” nu se află raiul, aşa cum ne imaginăm noi, ci infernul. Probabil că anumite uşi închise nu reprezintă un obstacol pentru noi, o interdicţie, ci o binecuvântare. Poate că astfel, prin aceste uşi închise, viaţa ne protejează de anumite suferinţe.
Unele aspiraţii se îndeplinesc la un moment dat, dar nu atunci când ne dorim noi, iar altele nu sunt menite să se realizeze, oricât de mult ne-am strădui. Poate că nu e bine să ne pierdem timpul încercând să forţăm anumite uşi. De fapt, poate că e mai bine că nu se deschid, pentru că în spatele lor nu se află altceva decât un zid. Poate că, totuşi, ar trebui să fim recunoscătoare pentru uşile sau ferestrele care se deschid fără prea multe eforturi, pentru că dincolo de ele se află un nou început.
