Recunosc că fac parte din categoria celor care nu fac o schimbare cu uşurinţă. Amân, mă frământ, cer sfaturi, pun în balanţă consecinţele pozitive şi negative, şi abia apoi schimb ceva, dacă nu mai există altă variantă. Chiar în momentul de faţă ar cam trebui să schimb câte ceva în viaţa mea, dar, din anumite motive, întemeiate sau neîntemeiate – lipsă de curaj, absenţa unor alternative concrete, teamă de neprevăzut – încă nu am făcut aceste schimbări. Şi totuşi, unele schimbări mai pot fi amânate…altele, nu.
Săptămâna trecută m-am întâlnit, la un interval de câteva zile, cu două prietene, iar discuţiile cu acestea m-au pus pe gânduri. Una dintre ele, în vârstă de 35 de ani, se plângea de faptul că simte că nu mai este absolut deloc atrăgătoare, că s-a îngrăşat nepermis de mult, că nu mai are timp şi pentru ea, întrucât are foarte mult de lucru la serviciu. Când am întrebat-o ce are de gând să facă, a ridicat din umeri şi mi-a spus că nu e timpul acum pentru o schimbare. Părea că nu e mulţumită de viaţa ei şi, cu toate acestea, refuza cu obstinaţie să facă pasul către o schimbare pozitivă. Din conversaţia cu ea, mi-am dat seama că îi era teamă de nou, şi, mai ales, de ghilotina timpului: i se părea că a îmbătrânit şi că acum e prea târziu să mai facă o schimbare. Într-un fel, i-am înţeles atitudinea…
La polul opus, o altă prietenă, în vârstă de 40 ani şi ceva, mi-a mărturisit că anul acesta a fost anul schimbărilor pentru ea. A renunţat la un serviciu stresant, care nu-i aducea nicio satisfacţie, iar acum e foarte fericită că a avut curajul de schimba ceva ce o nemulţumea de foarte mult timp. Iniţial, a vrut doar o pauză, ca să se odihnească puţin şi să-şi pună ordine în gânduri, însă, pe măsură ce zilele treceau, şi-a dat seama că nu mai vrea să se reîntoarcă la stilul haotic de viaţă de dinainte. Şi-a găsit un alt loc de muncă, iar acum părea mult mai liniştită.
Era mulţumită de faptul că reuşise, în sfârşit, după nenumărate amânări, să-şi facă timp şi pentru ea. Printre altele, părea destul de încântată că acum poate să se ducă la sala, fără să se simtă vinovată că nu alocă suficient timp familiei sau carierei. La început, s-a dus pentru că a insistat o prietenă comună, însă apoi a devenit „sclava” acestui obicei de a merge săptămânal, pentru că şi-a dat seama că multe dintre problemele ei de sănătate s-au ameliorat, iar starea ei de spirit era din ce în ce mai bună. Mi-a mărturisit că niciodată nu s-a simţit mai bine ca acum, mai încrezătoare în forţele proprii, mai dezinhibată, mai frumoasă şi mai…tânără.
Concluzia la care am ajuns, în urma acestor întâlniri şi discuţii cu prietenele mele, este că niciodată nu e prea târziu pentru orice fel de schimbare, niciodată nu e prea târziu să facem ceea ce ne place cu adevărat. Nu avem nevoie decât de curaj. Curajul de a depăşi anumite prejudecăţi. Curajul de a nu mai amâna. Curajul de a ne schimba stilul de viaţă. Curajul de a începe să facem schimbarea de care avem nevoie.
