De când am împlinit 40 de ani, sunt asaltată cu întrebări care mai de care mai ciudate, dar cea care se repetă obsesiv este: „Nu-i aşa că ţi-e teamă că îmbătrâneşti?”. Zâmbesc. Pe cât de constantă e întrebarea, pe atât de constant e și răspunsul: “Nu-i aşa!”. Se pare că, din momentul în care am împlinit această vârstă, ar trebui să mă simt bătrână şi neajutorată, ar trebui să consider că de acum începe declinul. Nu ştiu cum şi de ce, dar vârsta aceasta de 40 de ani a devenit, mai nou, un prag critic, graniţa dintre tinereţe şi bătrâneţe.
Dacă până la 39 de ani eram în plină glorie, după 40 de ani ar fi trebuit, conform specialiştilor, să intru în depresie fiindcă nu mai sunt ca înainte.
Probabil că dacă aş fi fost preocupată excesiv şi exclusiv de aspectul meu fizic, acum aş fi fost nefericită. Mi-a plăcut întotdeauna să fiu o femeie îngrijită şi, mai mult ca sigur, voi acorda şi de acum încolo atenţie felului în care arăt, din respect faţă de mine şi din respect faţă de cei din jurul meu. Cu toate acestea, nu am fost niciodată genul de femeie care stă toată ziua prin saloanele de înfrumuseţare. Când am participat la un eveniment, la o petrecere, am apelat la ajutor specializat, în rest, m-am bazat pe ceea ce pot face cele două mâini dibace din dotare. Nu le critic pe cele care au apelat la intervenţii chirurgicale pentru a remedia anumite semne ale timpului, dar eu ştiu că niciodată nu aş face aşa ceva. Am alţi aşi în mânecă atunci când vreau să impresionez pe cineva, nu mă bazez doar pe aspectul fizic. Ideea e că mai degrabă aş da o sumă importantă pe o carte, decât pe o cremă anti-aging.
Ce știu acum și nu știam la 24 de ani?
Știu că e important să ai curaj să lupți pentru ceea ce îți dorești, că e important să nu-ți fie teamă de schimbări, că e important ca în viața ta să fie pe primul loc oamenii, nu obiectele.
Sunt mai conştientă acum decât atunci de faptul că timpul nu poate fi dat înapoi, așa că trăiesc intens fiecare moment al vieții, dar fără excese.
Știu că e important să te accepți așa cum ești, să nu-ți consideri defectele un capăt de lume. La un moment dat, poate că tocmai un anumit cusur se va transforma într-un atu. Strungăreaţa pe care o are cântăreaţa Vanessa Paradis nu a complexat-o şi nu a împiedicat-o să devină imaginea unei celebre firme de cosmetice.
Știu că dacă vrei să ai un aspect tineresc trebuie, în primul rând, să ai un suflet tânăr, nu să risipești banii pe intervenții chirurgicale, creme, loțiuni. M-am convins de acest aspect uitându-mă la femeile de 40 care sunt mulțumite de viața lor, care au o energie debordantă, care au învățat că un rid e un semn de înțelepciune, nu un semn de bătrânețe.
Ştiu că e important să nu-ţi pese foarte mult de ce spun alţii, ci să-ţi croieşti prorpiul destin, aşa cum crezi tu că e mai bine. E important să-ţi asumi riscuri, să-ţi permiţi să greşeşti şi să-ţi trăieşti viaţa cu entuziasm. Ridurile de pe suflet sunt mult mai grave decât cele de pe chip.
Ştiu că degeaba ai vârsta biologică în avantajul tău, dacă vârsta sufletească este cea a unui om încorsetat în nemulţumiri, prejudecăţi şi anxietăţi.
Cum mă simt la 42 de ani? Mă simt aşa cum ar trebui să se simtă o femeie la 42 de ani, ce realizează că timpul nu poate sta pe loc. Nu sunt invidioasă pe tinerele de 24 de ani. Been there, done that. Fiecare etapă are farmecul sau avantajele ei, iar cea de acum este una în care eu mă simt pe deplin încrezătoare în forţele proprii. Este vârsta la care am învăţat să îmi accept defectele şi să-mi pun în valoare calităţile. Din câte ştiu eu, nu a găsit nimeni elixirul tinereţii veşnice, așa că, în cel mai bun caz, vor ajunge și ele, la un moment dat, la vârsta mea.
