„Niciodată nu este prea târziu să-ți transformi visul în realitate.“

Îngerul şi demonul meu

de

Îmi plac ochii copilului meu.

Nu sunt albaştri ca marea învolburată, nu sunt verzi ca smaraldul, sunt ochii căprui ai unui copil fericit, un copil care se simte iubit „până la cer şi înapoi”. Probabil că nu-i voi putea oferi multe bunuri materiale în viaţă – deşi eu mă străduiesc din răsputeri – dar, cu siguranţă, îi voi oferi toată susţinerea mea,  tot sprijinul meu, toată dragostea mea necondiţionată.

Tot ce am mai bun în sufletul meu pentru el este păstrat.

Nu mi-e teamă că este prea alintat, prea îmbrăţişat, prea mângâiat. Mi-e teamă că, uneori, nu am timp suficient să îi acord atenţia pe care şi-o doreşte el.

Bineînţeles că are multe calităţi, multe pe care mi le-aş dori şi eu: e prietenos, perseverent, îndrăzneţ, generos şi…lista poate continua.

Bineînţeles că are multe defecte, multe dintre ele moştenite. Nu desenează frumos – la fel ca mine. E la fel de încăpăţănat, de sensibil, de impulsiv ca mine.

E îngerul şi demonul meu.

Vreau ca el, fiul meu, să aibă încredere în mine, să aibă curajul să-mi mărturisească ce simte sau ce gândeşte, atunci când se simte nedreptăţit de mine sau de alţii.

Vreau ca el, fiul meu, să se simtă cel mai iubit copil de pe pământ.

Ce nu vreau? Nu vreau să fac parte din categoria părinților care își compară copiii cu alții, pentru că pentru mine el este perfect, tocmai datorită imperfecțiunilor sale. Nu mă refer la oamenii care povestesc despre copiii lor – onest, fără exagerări – ci mă refer la cei care încearcă să scoată în evidenţă cât de geniali sunt copiii lor sau, şi mai rău, câte defecte au urmaşii lor.

Nu vreau să îi spun vredodată: „Tu de ce nu desenezi așa de frumos ca Gabriel?”,  „Uite ce cuminte este Gabriel, de ce nu eşti şi tu ca el?”

Dacă un copil nu desenează la fel de frumos precum Gabriel, nu înseamnă că este mai prejos decât el. Poate că Gabriel nu ştie să cânte sau să danseze la fel de frumos ca el.

Copiii noștri sunt unici, au interese diferite sau potenţial diferit. Ei trebuie acceptați și, mai ales, iubiți așa cum sunt. Cu imperfecțiunile lor, moștenite de la noi.

Mulți părinți cad în capcana comparației și apoi sunt nefericiți…deși copiii lor sunt fericiți. Cu puținul lor.

Vreau să urmeze o cale ce se potriveşte personalităţii sale, să-şi urmeze idealurile. Mai presus de toate, vreau să fie sănătos şi fericit.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *