„Niciodată nu este prea târziu să-ți transformi visul în realitate.“

Când viața nu ne oferă tot ce ne dorim, dar ne dăruieşte ce avem nevoie

de

Câteodată, unele dorinţe pur și simplu nu se îndeplinesc, oricât ne-am strădui, oricât efort am depune, oricâte sacrificii sau compromisuri am face. E firesc să avem dorințe, dar oare e firesc să fim extrem de nefericiți dacă ele nu se îndeplinesc? Poate că, uneori, viața nu ne oferă ce ne dorim, ci ne oferă ce avem nevoie. Poate că ar fi bine să ne concentrăm asupra faptului că suntem sănătoși, că-i avem pe cei dragi alături, şi nu asupra faptului că nu am obținut anumite bunuri materiale deșarte sau că nu ni s-au îndeplinit anumite dorințe nerealiste.

Visăm o viaţă întreagă să ne cumpărăm o casă, cu o oază de verdeaţă, dar constatăm că, deşi ne restrângem, renunţăm la concedii de care avem atât de multă nevoie, de-abia reuşim să ne achităm creditul pentru un modest apartament, dintr-un cenuşiu bloc turn. Totuşi, poate că uneori absența unor lucruri e compensată de prezența unor sentimente. Poate că n-am obținut un bun material, dar avem parte de o familie unită, de o familie care ne este alături la bine și la rău. Știu, o casă înseamnă mai mult spațiu, înseamnă mai mult confort sau poate mai multă intimitate. Și totuși, venim în lumea asta cu mâinile goale, plecăm cu mâinile goale, până la urmă nu contează bunurile pe care le dobândim, ci contează cum ne petrecem TIMPUL care ne-a fost oferit, contează să fim fericiți. Oare cum ar fi dacă, după zeci de sacrificii, am constata că nu ne simţim acasă într-o casă mamut, ci am regreta vechiul nostru apartament minuscul, în care ne simţeam atât de fericiţi?

Ne dorim ca el, The One, să fie un brunet suplu, cu ochii albaştri, șarmant și inteligent, dar ne căsătorim cu un şaten durduliu, tandru și devreme acasă. Cu toate acestea, poate că e mai bine să avem alături de noi un şaten devotat, decât să constatăm la un moment dat că vom fi neglijate de un şarmant brunet.

Ne propunem să plecăm peste mări şi ţări, să strângem bani pentru a ne ajuta familia aflată în impas, şi-i părăsim pe cei cărora pretindem că ne dedicăm viaţa, tocmai când au mai mare nevoie de noi. La întoarcere, în loc de recunoştinţă, avem parte numai de reproşuri care ne amărăsc viaţa şi ne determină să realizăm că ne-am irosit tinereţea în zadar. Poate că, plecând, am pierdut sute de momente frumoase din viaţa copiilor noştri sau poate că nu am fost lângă cei care ne-au dat viaţă în ultimele momente ale existenţei lor. Şi atunci, ce alegem între dar şi dor?

E adevărat că unele lucruri nu sunt chiar aşa cum ne dorim, dar poate că ar trebui să ne gândim mai mult la ce avem în prezent, nu la ce-ar fi dacă…?. Poate că ar trebui să ne concentrăm atenţia asupra dorinţelor care ni s-au îndeplinit, nu asupra dorinţelor nesatisfăcute.

Poate că nu ar trebui  să ne încăpăţânăm să ne îndeplinim anumite dorinţe cu orice preţ sau poate că ar trebui să acceptăm faptul că unele dorinţe se îndeplinesc mai târziu, iar altele niciodată.

Poate că unii nu au nici jumătate din cât avem noi, şi, totuşi, sunt fericiţi, fiindcă ştiu să aprecieze cu adevărat ceea ce au primit de la viaţă…

Categorii:
Gânduri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *